Shop More Submit  Join Login
×

:iconraduxt: More from RaduxT


More from deviantART



Details

Submitted on
September 17, 2013
File Size
6.9 KB
Link
Thumb

Stats

Views
36
Favourites
1 (who?)
Comments
0
×
-La ce te gandesti, marite Florion?
-La oameni si la stele...La Univers si Pamant...La spirit si la fiinta...La tot ce e mai sfant...
-Dar e cu neputinta, sa te gandesti mereu, la tot ce e o stiinta, iar tu nu esti un zeu...Tu esti un muritor, un prea umil plebeu...
-De ce nu "muritorul" si nu doar "un muritor"?De ce nu cel ce-a schimbat roluri, intre un zeu si-un simplu om?De ce sa nu ma-ntind, in infinitul lumii?...De ce sa imi inchid...aceste buze-ale gurii?
-Dar zeii...Ei nu iarta...Ei cata-n lume ateii, pe care infernu-i asteapta...Mereu iarba va fi verde, si marea-nvolburata, mereu prima stea ce se va vede, va fi luceafarul de seara...Iar cerurile vor fi albastre, cu nori adanci crustati in ele, ca-ntodeauna printre toate, cerurile, vor fi si stele...Dar noi nu avem voie, sa ne-ntrebam de ele...De ce, marite Florion?Pentru ca-s munci prea grele, de a-ntelege tot...Si fiecare-n parte stea, s-o intelegi nu poti...
-Tu, dragul meu Lucretius, ce stii despre natura?Ce stii tu despre cerul noptii, ce stii tu despre Luna?Doar ce-ai citit in carti, in ieftinele copii? ce-ncearca a raspunde, la intrebari cu basme? cartile adevarate, au fost de veacuri, rupte...si cu timpul uitate...Dar eu nu am uitat... si nici nu ma aplec, la idolii de aur, pe unde-n jurul lor petrec, oameni parsivi cu falsi lauri...Si nici n-am incercat vreodata, ca pe Olimp sa il trezesc, eu doar visez, si vreau dovada, de suntem doar cei ce slujesc...
-Fie ca zeii sa te ierte, pentru aceasta blasfemie...Caci eu nu te iert, maestre.Ci te acuz de calomnie!De ce dovada ai nevoie, cand temple si statui, cu sute, impanzesc orasele...te rog pune-ti pofta-n cui...La cunostinte interzise...Esti trist, maestre filozof....
-Sau trista-i viata oare?Caci eu o vad ca pe un strop, de roua, pe o floare...Ce sa insemne pentru mine, aceste valuri trecatoare, numite vieti de oameni?Noi vom muri intr-un final....Apoi vom renaste din nou...Si-acest periplu existential, va continua ca un ecou....In eternitate...
-Dupa moarte ne trezim in Olimp, langa zeii cei viteji, ca muntii cei mai semeti, si nesfarsiti in timp...Sau in Tartar la intuneric, in focurile negre, la Hades cel netrebnic, prin vai adanci si pesteri...Noi suntem liberi pana unde decid zeii...Si murim doar cand vor ei...
-Sa te ascunzi dupa un idol...cat de usor si simplu e...De ce sa n-ai viata in proprii maini, de ce sa nu fii liber?De ce oamenii sunt lasi, de se ascund dupa un simbol?De-a va convinge, eu ma las...Daca pana si Lucretius, un luminat discipol, este atras in aceasta minciuna...In iluzia zeilor...Eu asist la o cununa...A basmelor c-un muritor...
[La auzul acestor vorbe, multimea iritata deja de vorbele lui Florion, se apropie de el, incepand sa-l batjocoreasca]:
-I-auzi la el, ce plin de sine, arunca-n noi cu vorbe dulci....Cu vorbe bine conturate de zici ca-s niste flori, frumoase, dar uscate...Spune-ne noua, Florion, pe ce cale-o apuci?Tu prea marite filozof, un rege-al florilor! Dar ai de grija, sa nu-ncurci calea ratiunii cu cea a nebuniei...Stim ca iti place sa te duci, pe culmile prostiei!Sa-ncepi intr-una sa indrugi, ca nu exista zei, apoi ne spui ca omu-i sfant, ca seamana cu ei!Doar blasfemii de om nebun, ce si-a pierdut mintea demult!Dispari de-aici, marite rege, zdrentaros si descult!
-Si voi de unde-ati aparut?Voi diavoli in costum!Din infern v-ati ridicat, in straie de om bun, doar ca sa radeti de mine? Doar ca sa radeti de-un batran ce-i intelept in sine?
-Vai ce-ntelept, ce glorios, cu faima pana-n ceruri, cu mii de-adepti, slavit in canturi, monarhul florilor!
-Da, fiecare zi e-o floare...Ce merita admirata...Ce-si scalda petalele in soare, frumoasa si uscata...Si-apoi pe mica floricica, s-asterne intuneric...Si vantul lin, apasator, petalele ii strica...Si-astfel existenta ei, durase doar o clipa...Dar o clipa minunata, plina de vis, si speranta...Si-n alta zi, se va ivi, din samanta vechii flori, o alta fiinta a tacerii...Ce se va inalta la nori, si-ncepe soapte a rosti, spre univers, la mii de sori, la miliarde de lumi vii...Ce stau si-asteapta, un semn din infinit...Si ce spun eu, nu-i poveste sau mit...ci adevarul cel inscris in veacuri si milenii...De mi-ati da crezare sau m-ati batjocori, fiecare sa-si incerce mintea, a gandi, ce e corect sau nu...Eu am lasat cunostiintele sa curga viu, si-acum imi voi pecetlui, buzele ce din rosu aprins s-au facut purpuriu...
[Tacerea se lasa pe multimea batjocoritoare...]
-Ce esti tu...un trimis al zeilor, ca sa ne incerce?Noi nu dorim a sta in calea lor...Iar ce cuvanti, atat de aprig, cu o limba de om, ne e strain...Nici nu dorim, sa vedem sau sa stim, ce ne-ai spus tu azi...Vrem ca tu sa pleci, departe, de acest oras...Si vezi-ti de-ale tale soarte, undeva prin lume, si-acestor locuri, da-le pace, uita de-a lor nume...
-Si nici in propriul meu popor, nu pot a ma-ncrede...Proprii mei frati si surori, ma dau afara-n lume...Fie precum voiti voi toti, am sa m-aplec spre-o alta cale, si-a voastra viata, acest locsor, am sa-l las in uitare...Si cand imi va fi cel mai dor, de pamantul de-acasa, atunci oasele astea batrane, si vlaga mea, ma lasa...si voi spune lumii un "somn usor"....iar voua, un "adio"...Iar de ma nasc a doua oara, vreau sa va revad, sa vad ca sunteti bine....si sper c-atunci pe chip aveti, privirile senine....

-Ce taram pustiu, neprimitor din primi vederi...Dar e acasa, bun venit, aici vei putrezi.Nu-mi voi mai impartasi cunostiintele ce, pentru altii, n-au valoare...Pentru ce sa vreau, a le lumina gandirea?Atat de urat, m-au alungat, si mi-au calcat mandria...Filosofia-i un secret, neinteles de multi si multe...Ei prefera la poale, in intuneric, decat pe varful de pe munte.
-De-ar fi asa, ar fi prea usor..Alunga-ti gandul de la lume, copacule ganditor...Printre ei poate erai, un rege-al florilor...Dar aici, pustietatea, ti-e singurul vasal...Pierdut, si rece, stai si cugeti, cine ti-a ramas loial...Doar eu, mandria-ti, si cerul instelat...Si floarea parjolita, de-un soare-nflacarat...Si pentru toti si toate, exista o menire, dar cu masura si-n pasi marunti se-aduna, roadele divine, ale muncii omului, si roadele solului, se-aduna in ani, cu rabdarea stapanita, cum negustorul face bani, cu cap stie sa minta, asa si omul cersetor, cu vorbe dulci te-alinta, ca sa-i dai pomana, pentru o vorba goala, ce-i venita din minciuna, ferecata cu elogiu si bravura...
-Tu cine-mi esti, atat de apropiat?Mandria-mi a fost sfaramata, e bine, caci era pacat...Si din pacat se naste raul, ce are radacini adanci, ca rapita si graul, care se pot usca, atunci cand e seceta...Asa si raul va inceta, in a mai corupe mintea, ce-a intunecat-o...Socot ca-n fiecare, om, exista multe voci, ce-l indeamna la culcare, sa-si lase ratiunea intr-un nesfarsit somn...Asa si e...O realitate ce-si are temei chiar in intrebare...De ce "omul"?
...
No comments have been added yet.

Add a Comment: